Pilda fiului risipitor


Multe pilde spus-a Domnul
Când a fost pe-acest pământ.
Ele sânt de folosinţă
spre a deveni mai sfânt.

Şi aşa a spus odată
Despre-un fiu risipitor.
La ai Săi să dovedească:
Totul este trecător!

Era fiul cel mai mic
Şi isteţ el se credea.
Dă-mi o parte din avere,
Vreau să plec în treaba mea.

Vreau să plec, să nu mai văd
Ale voastre feţe slute.
Frumuseţea mă aşteaptă,
Fete vreau să mă sărute.

Tot ce îmi oferă lumea
Vreau eu ca să gust din plin.
În plăceri să mă desfăt
Şi să am doar cer senin.

Ce voi dragoste numiţi
Pentru mine e povară.
De nu-mi daţi ce e al meu
Ţăndările o să-mi sară.

Deci, bătrâne, hai, grăbeşte,
Adu-mi iute banii mei.
Nu mai sta la târguială!
Punga mea cu banii mei!

Şi în mâna-i răpăreaţă
Tot ce apucă luă.
Nici o ultimă privire
Înapoi nu aruncă.

Voia lui se împlinise,
Era liber să se ducă,
Neştiind c-al lui părinte
De durere se usucă.

Ce frumoasă-i libertatea
Petrecută-n depărtare,
Când în faţa lui se-ntinde
Toată lumea asta mare.

Chef, ospăţ şi voie bună,
Toată ziua desfătare,
Prieteni ca acesta fiu
Nimenea în lume n-are.

Iradiază bucurie
Faţa lui strălucitoare
Şi-amintirea de ai săi
Câte un picuţ îi moare.

Mâna lui e mână largă,
Darnic nimeni nu-i ca el.
Cine poate face-n lume
Bine altuia la fel?

Împrumută, dăruieşte,
Celui care n-are – dă.
Dă ospeţe multe fiul,
El în capul mesei stă.

Luaţi, mâncaţi, vă veseliţi,
Puneţi mâna pe băutură,
Veseliţi-vă, prieteni,
Totul e fără măsură.

Îl lăudau ai lui prieteni,
Pe seama lui se veseleau.
Şi cu a lui prietenie
Fiecare se lăuda.

Dar apoi, de la o vreme
Banii-ncep a se sfârşi
Şi ai prieteniei capăt
Pentru toţi atunci veni.

Cum? S-a terminat averea?
Nu mai este chiar nimic?
Tot ce tatăl îi dăduse
Se sfârşise pic cu pic.

Vai, acele haine scumpe,
Lanţul lui şi-a lui inele,
Giuvaere, nestemate,
Greu s-a despărţit de ele.
Sărăcia năpădise
Gata să-i distrugă viaţa.
Tânărului nostru prieten
Lacrimile-i scăldau faţa.

Şi în sărăcia-i lucie
Loc de slugă el găsi,
Ca să ocrotească porcii,
Unde foamea-l năpădi.

Tare rău e, când flămând,
Aştepta o roşcovea,
Porcii-aveau pe săturate,
Dar el, fiul, nu avea.

Oare nu există-n lume
Pentru mine alinare?
Nu vreau să am bogăţie,
Vreau să am doar o mâncare!

Slugile la tatăl meu
Aveau pâine din belşug.
Mă voi duce să-i fiu slugă,
De la porci eu am să fug!

De cum planul încolţi
În fiul cela umilit
A lăsat în grabă totul
Şi spre tatăl a pornit.

Iar acesta-n aşteptare
De departe l-a văzut.
Iute-i alergă 'nainte
Pe grumaz lui a căzut.

Fiul cade în genunchi:
Tată, am păcătuit,
Nu mai sânt, părinte, vrednic,
Fiul tău să fiu numit.

Ca argat, ca slugă doar,
Să slujesc în casa ta.
Şi de-acum 'nainte-un sclav
Credincios tu vei avea.

În genunchi, cu ochii-n lacrimi,
Vrednic nu se mai vedea.
Doar un loc, un loc de slugă,
Doar atâta îşi dorea.

Dar în marea lui iubire
Tatăl său l-a ridicat
Şi plângând lacrimi fierbinţi
Cu dragoste l-a sărutat.

Fiul meu, această clipă
Eu de mult am aşteptat.
Aşteptat-am chiar din clipa
Când de-acasă ai plecat.

Libertatea ce ţi-am dat-o
Înapoi mi te-a adus
Şi în locul tău de fiu
Tu de mine vei fi pus.

Tot aşa, Cerescul Tată
Şi pe noi ne-a aşteptat,
Şi apoi în loc de cinste
El pe noi ne-a aşezat.

Soră scumpă, frate drag,
Ce în lume mai priveşti
Astăzi Tatăl te întreabă:
Fiule, mă mai iubeşti?

Faci tu cinste Tatălui
zi de zi cu viaţa ta?
Şi se poate de la tine
Un exemplu-a se lua?

Eşti tu fiul credincios
În care Tatăl e văzut?
Sau eşti încă-n depărtare
În gunoi, la porci căzut?

Tu gândeşte-te acuma:
Unde-ţi eşte inima?
Poţi tu să călăuzeşti
Pe un orb în urma ta?

Pic aici şi-un pic acolo,
Pentru-n fiu nu-i potrivit.
Dacă-i dai Lui inima
Vei fi om desăvârşit.

Nu uita, e viaţa ta,
Dar primită e de sus.
Nu o risipi, amice,
Pune-o-n mâna lui Isus.

AMIN